Ce și-ar dori fiecare fată cu autism ca părinții ei să fi știut

Că băieții sunt mai des afectați de autism cred că se știe deja, dar cred că mai puțini știu că fetele sunt diagnosticate destul de târziu, poate la vârsta la care sunt ele însele mame și desigur că nu fac referire la cazurile identificate în primii ani de viață.

Sharon DaVanport, o cunoscută activistă, autistă, și directorul executiv al Autism Women’s Network spune că foarte mulți părinți sunt interesați cum au abordat femeile cu autism diverse probleme, pe când aveau vârsta fiicelor lor. Tocmai de aceea a apărut și cartea ‘’What every autistic girl wishes her parents knew’’ (Ce și-ar dori fiecare fată cu autism că părinții ei să fi știut), o culegere de opinii și sugestii aparținând adulților cu autism.

 

 

Co-autoarea cărții apărute în 2017, Sharon DaVanport , afirmă că de cele mai multe ori, atunci când află de diagnosticul copilului lor, părinții își iau informațiile de la adulții care nu știu de autism decât din cărți sau poate din puțina experiență de lucru. “Numai atunci când părinții se adresează comunității cu autism”, spune ea, “ei încep să construiască o înțelegere corectă a autismului , de fapt prin învățarea din experiențele trăite de persoanele cu autism .” Și chiar dacă ați putea crede că ’’What every autistic girl wishes her parents knew’’ este doar despre și pentru fete, să știți că există sfaturi care pot fi foarte bine aplicate și în cazul băieților cu autism.

 

Iată câteva rânduri din cartea amintită mai sus:

 

” Vreau să știi că există un loc în lume pentru fiica ta. Vreau să știi că dacă ea crește , dar nu pare să aibă o viață “normală”, nu înseamnă că nu a realizat cel mai important lucru. Vreau să știi că lumea poate fi plină de satisfacții, chiar dacă viața ei nu seamănă cu cea pe care ai anticipat-o pentru ea. … Chiar dacă nu vorbește niciodată. Chiar dacă nu te privește niciodată în ochi. Chiar dacă nu merge la bal. Chiar dacă nu merge la colegiu. Chiar dacă nu a reușit niciodată să conducă. Chiar dacă nu are niciodată un partener romantic sau nu se căsătorește. Chiar dacă nu are propriii copii.” – Emily Page Ballou


” Când eram la școala, agresiunea la care am fost supusă în ultimii șase sau șapte ani mi-a dat brusc un ton sexual. Fetele m-au agresat răspândind zvonuri că fac sex. … Băieții m-au agresat și ei, dar într-un mod diferit. Am fost trasă sub niște scări unde am fost tunsă sau sărutată împotriva voinței mele. … Dacă vrei că fiica ta să simtă că ușa e deschisă pentru ca ea să vină la tine să vorbiți despre probleme sexuale (și sper că și tu vrei asta ! ), deschiderea ta trebuie să înceapă cu mulți ani înainte. Cum răspundeți la problemele non-sexuale din viața fiicei voastre va stabili tonul pentru ceea ce va aștepta atunci când va veni cu o problemă sexuală. “- Sparrow R. Jones
” Nimeni nu se așteaptă ca o persoană să schimbe opiniile societății cu privire la dizabilități. Ce puteți face este să schimbați lumea în care trăiește copilul vostru. Îi puteți da instrumentele necesare pentru a fi un puternic avocat. Puteți oferi copilului vostru un exemplu al unui adevărat aliat prin felul în care vorbiți despre autism și dizabilitate acasă. Cum să faceți asta? Este nevoie într-adevăr de ceva competențe. Să presupunem că copilul vostru este conștient și vrea să înțeleagă. … Respectați-l. Nu faceți autistului vostru ceea ce nu ați face unui copil tipic în curs de dezvoltare. Copilul vostru autist nu are nevoie de reparații. Ei au nevoie de acceptare și înțelegere. … Redefinirea normală. Recunoașteți că normalul este subiectiv. Stimularea, fluturarea mâinilor, perseverența și preferințele senzoriale nu sunt motive pentru a vă cere scuze. … Calmați-vă. Copilul vostru autist de trei ani nu este copilul vostru autist de la nouă ani. Sau la 15 ani nu este același ca la 30 de ani. Nu scrieți povestea vieții lui înainte să între la grădiniță. … Căutați comunitățile legate de autism. … Dacă vreți să aflați despre autism și cum este să trăiești o viață cu autism, nimeni altcineva nu vă va putea ajuta să înțelegeți în afară de noi.. În cele din urmă, înțelegeți ce înseamnă cu adevărat acceptarea. Nu înseamnă doar suport, ajutor sau terapii. Acceptarea înseamnă că acceptați neurologia autistă a copilului vostru ca fiind valabilă. “- Lei Wiley-Mydske

” În comparație cu frații lor din spectru, fetele cu autism au șanse mai mari să fie respinse de societate. Energia investită de acestea pentru a se comporta așa cum cere societatea este deseori ignorată sau trecută cu vederea; nu este de mirare că cel mai adesea fetele autiste sunt diagnosticate mai degrabă cu depresie sau tulburări de alimentație, decât cu tulburări neuronale. Când viața ta, începând din copilărie, se învârte în jurul așteptărilor pe care alții le au de la ține nu este de mirare că te simți ca un extraterestru, ca fiind o greșeală. Sunt lucruri pe care mi-aș fi dorit ca părinții mei să le știe și mă învețe- astea includ cum să-mi fac prieteni, cum să-mi dau seama dacă oamenii chiar îmi sunt prieteni, cum să recunosc agresorii și cum să fac față agresiunilor și că este în regulă să nu trăiești în grupuri.”  –  Jane Strauss

”Aș vrea ca părinții mei să fi știut că atunci când ’’refuzam’’ să fac ceva , era din cauza că deseori mă simțeam copleșită și nu primeam genul de suport de care aveam nevoie. Era dificil să stau în preajma unor oameni, să merg în restaurante unde mă deranjau sunetele sau să nu o pot pupa pe bunica. Nu o făceam pentru că eram needucată. Acestea îmi erau confruntările senzoriale. Părinții îmi tot spuneau că trebuie să învăț să trec peste și că dacă nu voi reuși să fac asta , nu voi putea niciodată să funcționez în viață, la liceu, la un loc de muncă. Îmi doresc să nu fi crescut într-un mediu în care am fost tratată că și cum eram stricată. Simțeam că nu sunt ok decât dacă încerc să fiu la fel că toți ceilalți.” – Kate Levin

”Oamenii remarcă deseori abilitățile mele sociale și se miră că sunt în spectru. Zâmbesc și îmi amintesc orele nenumărate petrecute în fața televizorului, încercând să învăț mimica personajelor. Ecolalia și capacitatea de a imita mimica m-au ajutat să ’’trec’’ peste mulți ani, până în ziua în care am încetat să-mi mai folosesc capacitățile de a copia. Singurul lucru pe care mi-aș fi dorit să fie ’’normal’’ este capacitatea de a socializa. Lipsa ei poate duce la depresie; deseori mă simt izolată chiar dacă sunt într-o camera plină cu oameni, dar care par că vorbesc într-un cod numai de ei știut. Părinții își pot face fetele autiste să se simtă minunat spunându-le cât de mult cred în ele. Sigur că mulți părinți își iubesc copiii, dar este important să le și spună asta verbal, pentru că noi nu ’’prindem’’ prea ușor indiciile non-verbale.” – Brigid Rankowski

” Dorința mea este ca părinții fetelor cu autism să le asculte și să le ușureze relațiile de prietenie cu oricine vor ele. Înainte de toate, consider că ar fi bine să li se dea șansa să lege prietenii cu alte fete autiste. Ele își pot dărui atât de multe unele altora…Este foarte difícil să faci față provocărilor sociale și o prietenă, care să înțeleagă cu adevărat prin ce treci, te poate ajuta. Dacă nu îți ușurează ’’trecerea’’, o poate face mai puțîn dureroasă. Autistele in vârstă pot face atât de multe pentru cele tinere, de la învățarea stimei de sine până la siguranță.” –  Jean Winegardner

 

Sursa info: http://www.childmind.org
Sursa foto: Twitter.com
                      Amazon.com

 

10 Aprilie 2018

 

Advertisements

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: